Istoric Personalități Muzee Case memoriale Statui și busturi Biserici și mănăstiri
Hoteluri Hosteluri Pensiuni Campinguri Altele
Restaurante şi Cafenele
Grădina zoologică Teatru Cinematograf Centru Spa Parcuri Cluburi Cazinouri
Căi de acces: Rutiere Feroviare

Bârlad: Gări Autogări Taxi Închirieri auto

Județ: Gări Autogări Taxi Închirieri auto
Prefectură Consiliul Județean Primării Servicii deconcentrate
Spitale Cabinete individuale Farmacii Saloane de înfrumusețare
Creșe Grădinițe Grădinițe private Școli Licee Învățământ superior
Centre de informare turistică Agenții de turism

Constantin Chiriță

Constantin_Chirita

Prozator, eseist, publicist, om de cultură, Constantin Chiriță s-a născut pe 12.03.1925 în Puțul Olarului, comuna Ibănești, jud. Tutova.

Face școala primară în comuna natală, liceul la Bârlad (Liceul ”Gheorghe Roșca Codreanu”) și cursurile universitare la Politehnica București, pe care le abandonează în favoarea literaturii.

A fost redactor la diferite reviste literare (mai ales la Luceafărul și Sportul literar). Scriitor fecund și, deseori, militant politic al timpului (secretar PCR al Uniunii Scriitorilor, 1972–1977, și vicepreședinte al ei, din 1977), a colaborat la diferite reviste literare, sociale și politice din țară. Uniunea Scriitorilor l-a premiat de două ori (1964 și 1974).

Publică în 1956 un roman pentru tineri, Cireşarii care devine al doilea bestseller din România comunistă (după romanul Toate pânzele sus! al lui Radu Tudoran, din 1954). Încurajat de succes, autorul scrie mai multe continuări ale cărţii, păstrând personajele – un grup de adolescenţi de doisprezece-şaisprezece ani de pe strada Cireşului dintr-un oraş românesc generic – şi imaginând noi întâmplări: Castelul fetei în alb. A doua aventură a Cireşarilor ( 1958), Drum bun, cireşari! (1963), Roata norocului (1965) şi Teroarea albă (1968). Fiecare din cele cinci volume este reeditat, astfel încât în 1971 numărul total al exemplarelor din ciclul Cireşarilor aflate în bibliotecile particulare şi publice româneşti se apropie de 1.000.000!

În 1972, autorul revine cu o integrală Cireşarii: vol. I, Cavalerii florii de cireş (noul titlu al romanului Teroarea neagră), vol. II, Castelul fetei în alb, vol. III, Roata norocului, vol. IV, Aripi de zăpadă (noul titlu al romanului Teroarea albă), vol. V, Drum bun, cireşari!, care se vinde la fel de repede ca ediţiile anterioare. Apoi, integrala însăşi este retipărită în repetate rânduri fără să acopere complet solicitările. Ecoul în rândurile câtorva generaţii succesive de tineri este foarte mare. Eroii romanului-serial sunt iubiţi, mitizaţi şi imitaţi de cititorii de aceeaşi vârstă cu ei. Dovadă supremă de consacrare, cuvântul „cireşarii” devine substantiv comun. Ştefan Borbély (autorul celor mai pătrunzătoare consideraţii în legătură cu succesul Cireşarilor) rezumă astfel situaţia:
Audienţa volumelor, care au început să apară în 1956, deci în plin război rece, a fost imensă, creând o sociologie a receptării spectaculoasă. Sute de mii de liceeni români s-au identificat cu personajele romanelor; s-au constituit cluburi, centre de tineret care purtau genericul romanului; au fost iniţiate expediţii cu conţinut ştiinţific, constituite din echipe de tineri de vârsta cireşarilor, au fost turnate filme şi un serial cu protagonişti aleşi dintre mii de candidaţi sosiţi la preselecţie”.
Mai trebuie adăugat că Nichita Stănescu însuşi, marele prieten al lui Constantin Chiriţă, a scris în replică, în semn de simpatie, ciclul de poeme Cântece de cireşar, în care a reuşit să capteze ceva din esenţa volatilă a adolescenţei:
Nimeni nu crede dacă sărutăm/ pasărea în zbor, iarba înverzind./ Noi suntem un fel de martori/ ai adolescenţei ruginind.// Nimeni nu ne spune: bea, flămândule!/ Nimeni nu ne spune: însetatule!/ Curge primăvara pe sub fluturi,/ visător podeaua curge pe sub tine, patule!// Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,/ cade-mi tu în gura mea uscată/ roşie cireaşă dintr-un chiparos,/ zână inventată” (Cireşar).

Constantin Chiriţă s-a expatriat înainte de 1989, urmându-şi familia, şi a murit la 14 noiembrie 1991 la Bonn-Königswinter, în Germania. În mod curios, până la sfârşitul vieţii a crezut că nu Cireşarii (care i-au adus o imensă popularitate şi, indirect, funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor) reprezintă adevărata lui operă, ci romanele celelalte, pe nedrept ignorate de critica literară.

(trafic pe pagină)

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro