Istoric Personalități Muzee Case memoriale Statui și busturi Biserici și mănăstiri
Hoteluri Hosteluri Pensiuni Campinguri Altele
Restaurante şi Cafenele
Grădina zoologică Teatru Cinematograf Centru Spa Parcuri Cluburi Cazinouri
Căi de acces: Rutiere Feroviare

Bârlad: Gări Autogări Taxi Închirieri auto

Județ: Gări Autogări Taxi Închirieri auto
Prefectură Consiliul Județean Primării Servicii deconcentrate
Spitale Cabinete individuale Farmacii Saloane de înfrumusețare
Creșe Grădinițe Grădinițe private Școli Licee Învățământ superior
Centre de informare turistică Agenții de turism

EXPOZIȚIA „PE URMELE LUI EMINESCU”

La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale. Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu, respectiv 15 ianuarie, drept Zi a Culturii Naţionale este legată de valoarea creației literare, care este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influențată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.

Cultivarea limbii române a constituit unul din crezurile de căpătâi ale marelui poet. Dar această „împărăteasă bogată”, limba română, un adevărat „fagure de miere” este astăzi trecută în plan secund, transformată și actualizată, de aceea este de datoria noastră ca de fiecare dată când este posibil și se impune să aducem în centrul atenției numele și opera poetului.

Cu prilejul acestei mari sărbători, din dorința de a omagia așa cum se cuvine, pentru tot ceea ce el reprezintă în cultura românească, Muzeul „Vasile Pârvan”, în colaborare cu – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu – Memorialul Ipotești propune spre vizionare o foarte interesantă expoziție de grafică, cu lucrări semnate de artistul Spiru Vergulescu. Acesta, în anii 1988-1989, a pornit pe urmele Poetului, încercând să vadă tot ce amintește de Eminescu. Pe lângă imaginile cu satul în care a copilărit Eminescu, cu pădurea și lacul, Vergulescu a imortalizat imagini pitorești cu târgurile noastre de altădată, cu casele ale căror trecut este legat de numele poetului. Botoșani, Iași, București, Blaj, Giurgiu, Târgu Mureș, Oravița, Brașov, Sibiu, Lugoș, Arad, Văratec își găsesc reprezentarea în grafica prezentă. Periplul pe urmele Poetului a continuat și peste hotare, Vergulescu surprinzând locuri și din Cernăuți, Chișinău, Odessa, Viena, Berlin. În colecție se află și portrete ale celor care au intrat în lumea lui Eminescu. Toate lucrările prezintă la subsol un mic comentariu scris de pictor, ori un vers sau o strofă dintr-o poezie semnată de Eminescu.

            Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la ora 12.00, în sala „Vasile Palade”, de la sediul central al muzeului.

Prezintă prof. Gruia Novac

Intrarea este liberă, cu respectarea legislatiei în vigoare, privitoare la măsurile luate pentru protecția împotriva pandemiei de Coronavirus.

Organizator: Dr. Mircea Mamalaucă

inv_15_ian

afis_15_ian

 

 

 

(trafic pe pagină)

www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro