Alexandru Vlahuță

S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, județul Tutova fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad la ”Liceul Codreanu”, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879.

A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”).

În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista ”Vieața” (1893–1896), apoi ”Sămănătorul” (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor.

În 1905 se recăsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine, unul dintre aceștia a fost Vasile Voiculescu.

Alexandru Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.

Bârladul, în semn de omagiu, i-a dat unei străzi și unui cenaclu literar numele său. La 21 septembrie 1924 i s-a dezvelit un bust (lucrat de I. Dumitriu-Bârlad) în Grădina Publică a orașului de către Academia Bârlădeană (la dezvelire a participat și Ion Minulescu). Teatrul de stat și un liceu au purtat, înainte numele lui.

Alexandru Vlahuță este autorul cărții ”România Pitorească” și a altor opere.